Devenirea

Mi-am luat la revedere de la aniversarea mea acum zece ani,

când un îngeraş care de abia îşi terminase întruparea ciocănea grăbit să-i deschid poarta universului meu.

Peste exact trei ani, alți doi îngeraşi se îngrămădeau, ghemuiți unul în altul, să încapă în sufletul meu care luase forma trinității şi să mă transforme în ceea ce sunt astăzi: doar o mamă. 

Mă gândesc demult să le scriu ceea ce îmi doresc să citească şi să recitească la fiecare aniversare pe care o vor trăi cu mine, dar şi la cele în care le voi fi praful de stele de sub aripi. 

Întâi şi întâi, mi-am dorit să nu suferiți cât mine şi am făcut exact ce mi-aş fi dorit să trăiesc eu crescând. Mi-am dedicat toată energia vitală să vă iubesc aşa cum avea, de fapt, sufletul meu nevoie. Voi, îngeri, erați fericiți oricum, dar aşa mi-am înțeles şi vindecat eu proiecțiile...

Am cerut mereu îndrumare Mamei Divine pentru răbdare, putere şi iubire necondiționată, să pot să fiu mereu aşa cum mi-am propus când v-au aşezat prima oara pe pieptul meu, piele pe piele. Nu am reuşit întotdeauna, din spatele meu veneau avalanşă moşteniri generaționale nu tocmai roz, dar am făcut tot ce mi-a stat în puteri. Ştiu că vor mai fi multe pe care le veți curăța voi, dar vreau să cred că nu vă veți complace niciodată şi veți turna clor şi cenuşă peste tot ce nu e armonie. 

Când erați bebeluşi şi vă aveam în brațe pe toți trei şi toți trei aveați nevoie enormă de mine, am primit în minte o metaforă: erați trei lumânări, iar eu vă aprindeam cu iubire. Şi focul ținea pe cât de puternică era iubirea mea. Când se stingea, veneați înapoi şi vă aprindeam iar. Aşa am putut să vă las să vă desprindeți, privindu-vă lumânarea arzând din ce în ce mai puternic. Veniți la mine din ce în ce mai rar, îngeri, acum sunteți torțe. 

Casa noastră e luminoasă şi râdem mult, trântim câte o uşă sau ne certăm de la cine-l ține în brațe pe Ghemotoc la film, dar avem răbdare cu noi şi între noi, cunoaştem perfect rogvaivul emoțiilor şi îl primim în noi plenar, ca să putem fi prisma luminii. 

Numai înțelegându-mă pe mine profund, v-am putut desprinde de ceea ce eram eu, ca să puteți FI. 

Numai ajungându-mi sub umbra sufletului, am putut să înțeleg puritatea voastră şi să n-o mai întinez cu ceea ce am crezut eu, în limitările mele, că sunteți voi. 

Să aveți curaj! Frica să rămână cu mine şi cu generațiile din spatele meu. Vă ținem toți scut şi vă luminăm drumul puterii absolute, pentru că sunteți tot ce am creat noi, milenii de strămoşi, mai frumos şi mai bun. 

Să aveți inima deschisă mereu! Vulnerabilitatea şi iubirea sunt tot ce are umanitatea mai frumos şi unica moştenire care contează. 

Să aveți curiozitate! Să vă descoperiți exact aşa cum simțiți că sunteți şi să vă minunați de tot ce vă aduce bucurie. Viața e de o frumusețe covârşitoare şi de aceea uneori ne ascundem privirea. Voi să o priviți des, lent şi profund, direct în ochi şi să vă îmbăiați veşnic în ambrozia întrupării. 

Să aveți blândețe şi iertare pentru orice pas strâmb veți călca vreodată, dar şi pentru cei care vă vor greşi vouă, pentru că nu au ştiut mai bine. 

Să respirați cu conştiență cât de des vă amintiți, cuprinzând cu pieptul marele dar: viața însăşi. 

Eu promit că voi sta mereu în spatele vostru şi veți simți focul iubirii mele, chiar şi când corpul meu nu va mai fi. 

Să trăiți viața exact cum simțiți, pentru că nu aveți cum să dați greş. Nu există o rețetă anume, ci e ca orice găteşte bia Rodica: n-are cum să nu iasă bine, dacă pui suflet.